-saturat de el,il voi privi in ochi,iar ca nimanui,inima i se va opri,dar sangele va continua sa circule prin venele pline de mizerie,asemenea canalizarilor si scurgerilor.
-incepe a tremura sub privirile mele,iar eu ma uitam in continuare fix la el,la muritorul ce avea in scurt timp sa ajunga la sud de Rai,locul binemeritat dupa toate faptele pe care le-a savarsit,in viata lui si asa prea scurta,fara a-mi da seama de ceea ce fac.
-acum era pe jos,zbatandu-se in agonie,parca incercand sa scape sufletul...sa-l salveze,sa-l elibereze in timp si spatiu,dar totul era in van.eu inca stateam linistit pe un scaun,pe peronul unei statii jegoase de metrou plina de tag-uri si graffiti,continuand sa-l privesc
-putini calatori se strang in jurul omului,corp neinsufletit,ce curand va fi numai ingrasamant.unul dintre ei,probabil doctor incerca sa-l resusciteze.la fiecare apasare pe piept,muritorul,acum,jumatate in pamant,scoatea pe gura cel mai negru si vascos sange.intre timp a venit salvarea si medicii erau indusi in eroare ca totusi puls avea,dar restul semnlor vitale nu mai erau.sangele din vene a inceput acum,usor,usor sa caute mai multe locuri prin care sa-si elibereze presiunea,fiindca in inima nu i se mai putea intoarce
-scarbit de cele facute si vazute,m-am ridicat de pe scaun,resemnat de faptul ca iar trebuie sa stau in statie la autobuz si sa indur traficul infernal de vineri seara.la un moment dat aud un sunet ciudat,ca acela de rosie zdrobita de perete;zambind ma intorc si vad oameni improscati cu sange acela negru si vascos,ce odata stateau stransi in jurul cadavrului,acum fugind care pe unde apuca.el,muritorul de rand,acum decedat,cu martori si acte in regula,plesnise,asemenea unui balon,acoperind cu durere si sange negru tablourile urbane,date cu cateva ore in urma.zdreanta aceea de om chiar explodase si eu nu ma puteam abtine din ras.mi se parea hilara toata secventa pana sa explodeze,dar mi-a lasat numai un zambet.chestia cu imprastiatul a pus capac iar eu am pufnit in cel mai isteric ras si ambele peroane se uitau la mine.poate sunt nebun,sau poate nu,cine stie,dar rar mai vezi oameni care explodeaza pt ca te uiti la ei.
-curios este ca am simtit ce a simtit si el pana ce si-a dat ultima suflare.nu l-am cunoscut in viata mea,deci nu aveam nici cea mai mica legatura cu el,inafara faptului ca de cateva zile ma tot urmarea,de cand plecam de la serviciu pana ce inchideam usa casei in care locuiam.
-ca sa nu mai ridic suspiciuni am decis sa ies cat de repede pot de la metrou si sa ma pierd in multime.afara ploua,iar eu nu aveam umbrela sau pelerina de ploaie cu mine,asa ca am mers indiferent prin ploaie pana in statie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu