Sevraj

Sevrajul reprezintă răspunsul organismului la absența drogului cu care este obișnuit
-Urmărit de trecut, cobor ușor scările blocului. E seara, e cald, dar parca adie putin vântul. Perfect. Ajuns în fata blocului, îl vad la o țigare, stand pe gard, admirându-și mașina, pe care a lăsat-o cu motorul pornit. Simpla scuza: "m-am grăbit, frate". Il salut și ma saluta. Îmi aprind o țigare și eu și o savurez cu fiecare centimetru din plămâni. Aceleași discuții și întrebări de început...e trafic? e politie? e cineva la parcare? mergem în pereche sau ne vedem direct acolo? facem slalom sau avem mila de rezervor pentru mai încolo?
-In final, ma urc în mașina, îmi pun centura și pornesc. Simt cum las trecutul în spate, cum pe fata îmi creste un zâmbet larg. Pentru mine timpul se oprește în loc și sunt liber, fără probleme, fără trecut, fără gânduri, lipsit de toate momentele în care stau și ma gândesc ca maine poate fi mai greu decât azi, dar fiecare clipa din cele scrise mai sus ma seacă de energie, îmi iau tot cheful, toată vlaga.
-Mai avem putin pana la destinație. Timpul se pune în mișcare din nou, amintirile revin, sentimentele se întorc toate împotriva mea și ma fac sa ma simt bulversat, acum mi-e dor de ce am fost, acum urăsc ce am fost și iubesc ce am devenit. Am învățat din trecut ca nu e bine sa ierți totul, ca nu e bine sa te dedici unui lucru, ca nu e corect sa iubești fără sa simți ca ești iubit, ca toate armele se pot întoarce împotriva ta dacă nu faci toate astea.
-Am oprit în prezent și ma bucur de el cât pot de mult, de orice speranță pe care mi-o da, o savurez si încerc sa o fructific mai rău ca pe o oportunitate. Ajuns la destinație îmi salut camarazii dependenți de același drog și imi aprind o țigare, las motorul pornit și ma gândesc ca maine sau poimâine voi avea palma mea în palma cuiva și ma voi bucura din nou de prezent, dar pana atunci voi gândi la misterul viitorului refugiat într-o țigare.
-Serile sunt mereu aceleași, la sfârșit de săptămâna, închinate cu glume, momente schimbate în amintiri mai târziu, povesti pe care le voi spune copiilor si nepoților. Vreau ca zilele astea sa nu se termine niciodată, sa am nopți albe pentru zile negre ca bitza si ombladon.
-Cam din astea se compune drogul meu, fără de care as cam muri, dar oare cum poate muri un om fără suflet sau cu un suflet gol? Regret ca l-am lăsat în urma și nu ma mai poate prinde din urma, însă am speranța ca intr-o buna zi, cineva ma va ajuta sa-l găsesc și sa-l pun unde ii este locul, în piept, lângă inima plina de ura, nervi si dezamăgire, brăzdata de cicatrice.